O, nu! Iarasi pitbullii! Cică...

Ce bestii! Nu, nu câinii, ci ăia de la protv! Şi toate mass-media de azi, care în loc de câteva zgârieturi, ne mint că au fost ditamai muşcăturile! Că dacă e pit, e agresiv! Ce imagini de groază, cum stă nemişcată fiara legată de coşu de gunoi, cum merge în lesă etc. !!?? Să fim serioşi! Ăla-i câine agresiv? Păi, vorba aia, dacă e pit, trebuie să fie!!!
De ce nu continuă protv-ul să urmărească câinele şi în adăpostul serviciului de ecarisaj, să vedem ce se va întâmpla cu el? Păi cui îi pasă?! E vreo "breaking news" că mulţi cîini sunt ucişi? Mai ales că e vorba de un pit, adică un ucigaş la rândul lui. LOL Las' că sigur mâine va mai declara alde Jiji ceva extraordinar şi uităm cu toţii că nu ştiu ce babă a fost zgâriată de un căţel pe plajă cu o zi înainte!

Ghicitoare

Am dat peste versurile unei noi piese ce se vrea hitul punk românesc al anului 2008. Am fost surprins să aflu cărei formaţii de fapt aparţin textele. Albumul lor încă nu e lansat, deci asta e o informaţie din culise. De curiozitate, lăsaţi comentarii cărei trupe credeţi că se potrivesc rimele de mai jos. Cui ghiceşte, şi e din Bucureşti, îi fac cinste!

Falit (portret de panchist de vară)

când ne suim pe biciclete,
salvăm viaţa acestei planete
nu ardem benzină, nu poluăm
ne ţinem de ghidoane şi pedalăm


Refren:

20 de milioane
atâta cost-o bicla, doamne
sunt punkist, n-am bani să-mi iau
banii care-i am, îi beau

bani pe bilete de tramvai nu dau
de la controlori bătaie poate îmi iau
mai ieftin decât toate e mersu pe jos
nici el nu poluează, e chiar sănătos

mărunt de la mama şi tata cerşesc
din alocaţie mereu am să trăiesc
în faţă la club dau pe gât spirtoase
apoi vin naziştii şi îmi dau la oase

a venit toamna, vacanţa s-a dus
pe tăiat creasta repede m-am pus
nu mai intru-n bac, faza e nasoală
panchist de mă vede vreun prof de la şcoală

Un articol pe care, ca un recent adevărat, trebuia să-l fi intitulat "toţi care nu ştiu de Morrissey sunt nişte falşi".

Sunt un fals! Habar n-aveam de The Smiths până azi. Întâmplător am dat peste un clip Morrissey pe VH1 şi de atunci îl ascult ca şi cum aş fi un ditamai vechi fan. Nu mă satur de piesele lui, ascult în continuu, de parcă aş încerca să recuperez toţi anii în care nu am ştiut de muzica lui, doar să-mi spăl ruşinea. Degeaba aş încerca să mă dau rotund să zic că de fapt ştiu melodiile de undeva, să mă scot cumva, căci prima piesă pe care am fredonat-o la prima ascultare, o preluaseră acum câţiva ani lesbienele de la TATU, de acolo o ştiam şi eu. Ce-a mai râs Cristina de mine :( Deci, m-am făcut de căcat.

Dacă nu vreţi şi voi să fiţi nişte căcăcioşi, ascultaţi urgent Morrissey. Asta dacă nu vreţi să fiţi mai prejos de toţi traseiştii care navighează netu şi care frecventează şcoala wikipedia.

Comentariile de genul "bă, fraiere, ascult Morrissey de nu ştiu când" vor fi şterse. Accept doar mulţumiri de genul "îţi voi fi mereu îndatorat pentru că m-ai îndrumat către o aşa muzică genială".

Câinele şi pisica

Sunaţi urgent la 112, un câine a mâncat o pisică! Unde aţi mai văzut voi un câine să săvîrşească un aşa act de cruzime?! Chemaţi, domle, poliţia, n-auziţi că am dat cu pietre în câine, dar în loc să fugă sau să stea să-l bat, animalul a ripostat? Auzi, cică ăsta nu e câine, e pitbull! Băi, sigur e pitbull, uite, m-a muşcat de mână, ăstora nu li se încleştează fălcile!? Ce bine că am scăpat aşa uşor! Chemaţi protv-ul, că ăsta e d'ăla agresiv, de lupte, uite cum se uită de după gard, sigur plănuieşte vreun atac malefic să ne omoare pe toţi! Nu vă apropiaţi, că praf vă face! Împuşcaţi-l că altfel, vă riscaţi viaţa! Păi n-auziţi că e pitbull? A terorizat întreg sectorul 5! Sunaţi domle mai repede la 112, că acum sare gardu şi vine peste noi!!

Vin urşii!!!

Nu-ţi mai vine să te amuzi de urşii aceia drăgălaşi de pe Valea Prahovei, care cerşesc mâncare la marginea drumului. Unul dintre ei a ucis un om! L-a găsit pe o bancă, beat, deci fără apărare.

Cică odată ce a prins gustul sângelui, ursul atacă din nou, spun vânătorii. Aşa că au aşteptat animalul să se reîntoarcă la locul faptei şi l-au împuşcat, ca nu cumva să-i mai mai cadă victimă alt tânăr cu alcoolemie de peste 2 la mie. Aleile de sub Tâmpa sunt din nou sigure.
Numai că n-au găsit nici o urmă de ţesut uman în stomacul animalului. Poate că nu ăsta a fost cel care l-a atacat pe alcoolic. Păi să-i omoare pe toţi acum, ce să mai aşteptăm alte defrişări care pot să mai dureze? Omul trebuie să poată bea liniştit. Dacă vin urşii şi ne atacă bodegile?
Să-l chemăm pe Ţiriac, părerea mea!

Viitor campion

Fiul lui (R Ch.) Logwood de Caligula si

Excelent 2

Fix la vîrsta de 11 luni, Mensi (a.k.a. Flober's Irresistible Girl) a făcut pe 18 iulie prima ei deplasare la un concurs de frumuseţe. A îndurat cuminte cîteva ore bune în cuşca fixată în spatele Daciei papuc, pe care am condus-o cu măiestrie alături de copilotul meu de încredere, Cristina, pe traseul: Bucureşti - Luica - Mânăstirea - Ostrov - Adamclisi - Constanta, şi înapoi prin Slobozia - Lehliu Gară.

Pentru cei care nu cunosc drumurile naţionale, ei bine, am traversat Dunărea cu bacul, şi de la acest mijloc de transport învechit pînă la monumentul Tropaeum Traiani, totul chiar a părut o întoarcere în timp. După ce că n-am găsit rovinetă decît tocmai în satul Băneasa, judeţul Constanţa, DN3-ul pentru care am plătit era din altă epocă. Cînd nu era pietruit, era plin de gropi, de nu puteam îndrăzni să calc acceleraţia, fiind mai degrabă preocupat cu slalomul chiar şi pe contrasens. Am întîrziat cel puţin o oră din cauza asta, dar şi pentru că la o bifurcaţie, m-am uitat în grabă la indicatoarele care îmi arătau corect drumul spre Constanţa, şi am luat-o desigur imediat pe drumul asfaltat, aşteptîndu-mă ca ăla să fie drum naţional, nu pietruitul cu gropi care se întindea în partea opusă. Am mers ceva până ne-am dat seama că am luat-o greşit. Primarul satului respectiv folosise prea bine fondurile, asfaltînd intrarea în sat pe o lungime de câţiva kilometri, sigur de şosea aveau nevoie sătenii!. Ne-am oprit distraţi să admirăm peisajul. În rest, satele din zonă par foarte sărace, chiar dezolante aş putea spune.

Cred că dacă olandezii de exemplu ar avea sudul Dobrogei, ar face din el un punct turistic foarte profitabil. Dar ce vorbesc eu de olandezi? Că tot facem pe noi pentru Cadrilater că e la bulgari. Păi, bulgarii au 7 plaje la standarde europene, iar România doar una.

În fine, am ajuns în Constanţa, ne-am cazat la casuţă într-un camping din zonă. Nu are rost să povestesc despre oraş, despre toate fiţele României adunate într-un singur loc în plin sezon estival. Singurul lucru care mi-a plăcut în Constanţa a fost shaorma, ieftină, bună, multă :D

De asemenea, ne-am întâlnit cu Mistreţu, şi pentru toţi care nu l-au mai văzut de mult timp, ca noi, trebuie spus că omul acum e panchist adevărat: are tatuaj, bea şi chiar şi fumează. Mai ciudat e că are şi serviciu LOL

Trei zile am petrecut la mare. Dar doar maxim 3 ore pe plajă şi la scăldat. M-am bronzat ca un tractorist, pe faţă, pe gât şi pe braţe. În rest, tot timpul l-am petrecut la show-ul canin alături de alţi stăpâni sau crescători de amstaff, sau am dormit. Desigur la concurs şi-au făcut apariţia şi vreo câţiva malaci burtoşi, plini de lanţuri, brăţări, alea alea, care doreau monte cu pitbullii lor şi nu mai ştiu ce. Toată lumea prezentă le-a dat cu flit.

Fata noastră a luat cel mai înalt calificativ, adică excelent, în amîndouă zilele de concurs, şi la CAC şi la CACIB. Deşi s-a clasat pe locul doi, suntem foarte mulţumiţi pentru prima ei ieşire în public, după atâtea probleme de sănătate cu care s-a confruntat. Suntem mândri de ea şi de noi înşine că am crescut-o în cele mai bune condiţii. Să ai un câine de show, nu înseamnă doar să-l hrăneşti, ci în primul rând cu ce îl hrăneşti de la mâncarea propriu-zisă pînă la vitamine, vaccinuri etc., ce dresaj îi faci, să-l scoţi la mişcare (asta nu înseamnă doar să-l tîrăşti pînă-n faţa blocului ca să-şi facă nevoile) ş.a.m.d. Acest lucru îl subliniez pentru cei care mai degrabă ar trebui să-şi cumpere un acvariu cu peşti decît un cîine de care nu pot să aiba grijă.

Luni ne-am întors în Bucureşti. Vor urma şi alte concursuri. Şi de acum încolo, mai multe calificative pozitive, mai multe premii, pentru ca vorbim de mai mulţi câini. Bun venit, Ultras (a.k.a. Spotika Sopra Tutti Siamo Noi)!

Decît fiţe la terasă, mai bine-mi fac de cap acasă

Cică ne plânge lumea de dor, nu mai pot vechii noştri tovarăşi de masă să-şi bea minţile fără noi, cică ne duc panchiştii grija că am devenit nişte pensionari, că nu mai ieşim să participăm la bîrfele lor despre scenă, că nu mai ne afişăm cu noile tricouri, cu noii bocanci, cu noile figuri etc. Da, zvonurile sunt adevărate, nu ne mai pasă!

Am fost deunăzi la ţară, am chefuit cu rudele. Bere, mici, alea alea. O să mai mergem. Cît de curînd şi cît mai des. Iar cu panchiştii cât mai rar. Săptămâna viitoare mergem pe litoral. Nu cu gaşca, nu cu cortu, nu cu naşu, nu la plesneală, ci ca oamenii civilizaţi, cu maşina proprie, cu cazare, cu masă etc. Şi or să fie şi de data asta şi mici, şi bere, şi alea alea. Că tovarăşi de masă găseşti oriunde.
Chiar şi azi, chiar şi pe balcon, acasă, e mai bine decât pe terasele din centrul Bucureştiului. Mici avem, bere avem, şi nici măcar 1000 de panchişti nu vor face cât "alea, alea".

Generatia de tinichea

România a pierdut calificarea în sferturi după o prestaţie ruşinoasă în faţa Olandei, dar românii, ca de obicei, văd doar jumătatea plină a paharului, mulţumindu-se cu două egaluri chinuite şi mai ales norocoase cu Franţa şi, în speţă, Italia. La începutul turneului, aproape nimeni nu credea ca putem merge în sferturi. Apoi, aproape toţi au dat vina pe Mutu că a ratat penalty-ul din meciul cu Italia, de parcă nu toată echipa a jucat lamentabil împotriva olandezilor. Băieţii noştri nu au avut vlagă, au jucat de parcă erau deja calificaţi, ba chiar i-aş suspecta pe toţi ca fiind mulţumiţi de cele două rezultate de egalitate anterioare, care, să fim sinceri, au uimit pe toată lumea. Adică, puteau sa piardă, dar nimeni nu îi putea acuza, păi ei or fi crezut că la ce meciuri grozave au făcut cu Franţa şi Italia, trebuie să le ridicăm şi statui, nu?! Ba mai mult, după meciul cu olandezii, ziarele au început să ne păcălească pe noi, suporterii, că ce mare brînză a făcut România la EURO. Pe primul loc sunt Lobonţ şi Mutu care ne spun că am ieşit din grupe onorabil, cu capul sus etc. Apoi vine Marius Niculae care acum o lună era atît de entuziasmat că a fost selecţionat, încît chiar declara că îi prinde bine o ieşire în lume, o semna şi el un contract nou cu o echipă mai bună, mai ştii, iar azi ne-au anunţat ziarele ca AC Torino e interesat de serviciile lui. Deci, cică e bine, Marius Niculae şi-a îndeplinit obiectivul! Dar obiectivul echipei naţionale care a fost? Eu unul nu vroiam decît să-i văd pe alde Chivu şi compania că se luptă, că se străduiesc, că mor acolo pe teren pentru Tricolor, nu-mi păsa dacă ne băteau toţi (doar aveam cele mai slabe şanse din grupă, să fim serioşi!), atâta timp cât echipa se dedica pe teren. Dar na, au urlat de trei ori imnul naţional şi au obosit! Şi ce ne mai minunam că ştiu să cânte imnul! S-au dus ei la vestiare la pauză şi au văzut la televizor că italienii conduc şi în loc să se înrăiască, să ne urcăm pe olandezi, ai noştri s-au pierdut cu firea, zice Piţurcă. Suporterii români din tribune în a doua repriză au început să cânte "Deşteaptă-te, Române!", doar, doar, i-or deştepta pe jucătorii români, dar degeaba, ei deja visau adânc, precum Marius Niculae la noi contracte.

Hai Romania!

Pentru cei care n-au habar sau nu vor sa-si aminteasca

"Ce se vinde?"

Ieri, ca aproape în fiecare seară, m-am dus la cel mai apropiat chioşc să-mi iau doza zilnică de bere, aşa că m-am aşezat frumuşel la coadă, aşteptând ca cele două persoane dinaintea mea să-şi termine cumpărăturile. Tocmai ce mă pregăteam să comand şi eu, când, un ţigănuş - nu cred să fi avut mai mult de 10 ani - se bagă în faţa mea, şi cere grăbit "o bere la pet, nea Vasile!" (pesemne era de-al casei). Deranjat desigur de tupeul piciului, l-am luat uşor de mână şi l-am poftit să aştepte după mine. Imediat în spatele meu a izbucnit o ceartă de-aia specifică cozilor, cum numai la noi, în România, poţi să vezi, unde fiecare urlă din răsputeri doar doar o înainta măcar un loc. În cele două minute cât aşteptasem, nu am observat că veniseră după mine încă vreo 4-5 persoane, dintre care, ultimul, un ţigan. Românii "mei" aproape că se năpustiseră pe copil, pe care probabil îl considerau vinovat pentru orice problemă aveau în viaţa de zi cu zi - "băi, puradelule, învaţă-ţi locul" şi altele de genul ăsta s-au rostit de cel puţin câteva ori - , pe când ăla din spate avea ce-avea cu mine, care tăceam şi mă minunam cum fiecare colţ al Bucureştiului a ajuns o mahala. Ţiganul, ăla adult adică, mă luase pe mine şi numai pe mine în primire, cică "ai dat copilu deoparte pentru că e rom, şi dacă era român, nu făceai nimic". Eu mi-am văzut de berea mea, am plătit-o şi am venit repede acasă ca să mă bucur de ea, fără să-i dau apă la moară revoluţionarului minoritar. Aş vrea să adaug doar că mi s-a părut ciudat că ţiganul ăla mai în vârstă nu avea treabă decât cu mine, pentru că avusesem tupeu să fac ceva, pe când pe ceilalţi români de-ai "mei" îi ignora pentru că aia nu făceau nimic decât să se aprobe unul pe altul cât de prost crescut era ăla micul. Mai ciudat mi s-a părut însă că românii rasişti au avut tupeu să se ia doar de puradel, dar nu aveau curajul să-i zică ceva ţiganului care făcea gălăgie în spate. Cât despre ce a învăţat piciul din toată şmecheria asta, bag mâna-n foc că e ceva de genul "românii au ceva cu mine, doar ţiganii mă apără", şi tocmai din cauza asta nimeni dintre ai lui nu îi va zice că nu e frumos să te bagi în faţă, ci îl vor încuraja direct sau indirect să o mai facă.

Azi,când să cobor din autobuz, un pici, de data aceasta român, urcă scările blocându-mi drumul, împins de la spate de tac-su. Timp de ceartă nu mai era, că pleca 137-le din staţie, aşa că doar un schimb scurt de înjurături a fost îndeajuns. Probabil dacă eram ţigan, respectivul domn îmi zicea ceva de rasă, ca apoi în urma mea, în autobuz, toţi românii să, da, aţi ghicit, discute iarăşi, aprobându-se unii pe alţii.

Ca să nu mai zic că, de dimineaţă, când iar la eterna coadă românească, aşteptam să-mi cumpăr bilete RATB, o româncă se bagă în faţa mea cerându-mi scuze că autobuzul e în staţie, că ea se grăbeşte şi nu ştiu ce, şi că nu vrea decât să cumpere un bilet. Pentru un bilet stăteam şi eu, acelaşi autobuz voiam să-l prind şi eu, aşa că se pare că nu a mai avut ce să zică. Poate dacă eram ţigan, alta era treaba. O şi văd la servici "din cauza unui ţigan, am întârziat, şefu, scuze!". De data aceasta, însă, în loc de ţigan va fi un bădăran, un ordinar etc. E atît de uşor să faci astfel de asocieri, când, de fapt, totul ţine de bunul simţ şi de educaţie, fie că eşti român sau ţigan!

Cîinii periculoşi

Când guvernul emite o ordonanţă de urgenţă, se înţelege că problema la care se referă actul respectiv e gravă, iar acest demers trebuie să o soluţioneze imediat, fără a mai pierde timp cu vreun proiect de lege. De asemenea, se aşteaptă ca autorităţile teritoriale să cunoască foarte bine subiectul ordonanţei, deoarece tocmai ordonanţa în discuţie ar rezulta din rapoartele negative înaintate de acestea, în nevoie urgentă de o bază legală pentru a interveni în stoparea infracţiunilor specificate în ordonanţă. Dacă în cutare jurisdicţie nu au fost înregistrate cazuri care să fi mărit lista fărădelegilor ce ar fi provocat emiterea ordonanţei respective, agenţii locali ar trebui să fie bine instruiţi în prealabil pentru a fi în stare să aplice legea cum trebuie.

Ei bine, la cât tam-tam s-a făcut în ultimii ani despre cîinii cică periculoşi, în speţă pitbullii, de apăreau prin ziare fel şi fel de ştiri despre copii desfiguraţi sau stăpâni sfîrtecaţi de propriul cîine, oricine se aşteaptă ca fiecare secţie de poliţie din România să aibă măcar un amărât de agent acolo care, doamne fereşte, nu sa aibă cine ştie ce cunoştinţe spre rasele de cîini vizate în ordonanţa privind cîinii periculoşi şi agresivi (că doar ce ţară suntem noi să facem un întreg departament pentru animale, doar n-am înnebunit?!), ci să poată face mărunta treabă a unui simplu funcţionar, adică să scrie şi să ştampileze, luînd în evidenţă cîinii din jurisdicţie. Nu, dom'le, mie mi-a luat patru zile la rând de plimbare la secţia nr. 22 din Bucureşti doar ca să-mi înregistrez amstaff-ul, pentru că mă tot trimiteau de la un gabor la altul, neştiind ei înşişi care dintre ei sunt responsabili cu evidenţa cîinilor periculoşi.

În prima zi chiar am avut iluzia că o să termin foarte repede cu toată hîrţogăria, după ce timp de vreo 5 minute de aştepare în faţa ghişeului de informaţii situat la intrarea în secţie, privind cum agentul de serviciu dă telefoane peste telefoane, încercând să-l găsească pe colegul lui responsabil cu evidenţa cîinilor periculoşi, am fost poftit dincolo de uşa de siguranţă. Mă gândeam că de acolo voi fi imediat îndrumat către biroul specializat, dar a trebuit să mai aştept iar vreo 10 minute după o domnişoară agent care urca şi cobora scările căutându-şi cu disperare colegul care avea să mă ia în primire. Da, păi chiar am fost luat în primire de parcă eram ultimul băiat de cartier organizator de lupte de cîini în gangurile blocurilor, nu un stăpîn responsabil venit şi el să-şi declare cîinele la poliţie după cum prevede legea. Grasul care a sosit în cele din urma, şi-a luat rolul de om al legii foarte în serios, şi restul a decurs mai degrabă ca un interogatoriu, în care am putut fi martor al vicleniei şi vigilenţei organului de ordine din România.

Astfel, prima întrebare a domnului poliţist s-a referit la rasa de cîine pe care o deţin. Când i-am răspuns "AmStaff", şi-a verificat lista cîinilor dintr-un dosar ce conţinea mai multe foi scrise de mână (printre care şi ordonanţa respectivă, asta apropo nu de slaba dotarea tehnică a secţiilor de poliţie, ci a seriozităţii cu care se trata acest caz, fiindu-mi milă de săracu agent care şi-a dat silinţa să copieze cu pixul întreaga ordonanţă) şi mi-a răspuns aproape enervat că "acest cîine nu e trecut ca periculos!". Mi-am dat seama pe loc că am făcut o greşeală enormă prescurtând numele rasei, crezând că am în faţă un cunoscător în domeniu, din moment ce se ocupă cu astfel de cazuri, şi m-am grăbit să-l lămuresc că nu l-am deranjat degeaba: "vreau să spun American Staffordhire Terrier", "uitaţi aici la alineatul 2", arătându-i eu însumi cu degetul rîndurile din dosar unde era trecută rasa, după ce nici de data asta n-o găsea.

Din vorbă în vorbă ba despre vîrsta cîinelui, ba despre pedigree, ori dacă l-am castrat sau nu (l-am lămurit eu cum e legea, că nu e American Pitbull Terrier ca să fie castrat) etc., după ce şi-a tras şapca puţin pe spate, domnul poliţist a intrat în funcţiune cu adevărat. Redau mai jos cu aproximaţie o parte din discuţia avută cu dânsul:

Poliţistul: Şi îl duci la lupte?
Eu: Nu, cum să fac aşa ceva?! Sunt împotriva luptelor de cîini. Apoi, e ilegal.
Poliţistul: Nu mai este ilegal, s-a legalizat, nu ştii? Acum se pot organiza fără probleme, deci să le spui prietenilor tăi să nu vă mai feriţi.
Eu: Haha, râdeţi de mine, nu?
Poliţistul: Şi eu am un câine d'ăsta la ţară, vreau să-l duc la lupte, mă ajuţi tu? Pe unde vă strângeţi?

M-a felicitat apoi că nu particip la lupte de cîini şi şi-a cerut scuze că a vrut doar să mă încerce. Desigur, eu dacă organizam astfel de lupte, mă duceam ca prostu să-mi înscriu cîinele la Asociaţia Chinologică, apoi la poliţie, unde aş fi recunoscut tot, nu!? M-a ţinut mai departe cu fel şi fel de mituri de genul "cine bate dintr-un bullterrier şi un rottweiller", "dar dintre un bulldog şi un doberman" şi chestii de genul ăsta, enumerând diferite rase după ce trăgea un ochii pe ordonanţa de pe birou. Parcă tot nu era convins că nu am nimic de-a face cu luptele de cîini, el mă tot încerca, trebuia eu să cunosc detalii d'astea incriminatorii, altfel nu se putea.

Dar nimic din toate acestea nu se compară cu faptul că după vreun sfert de oră mi-a spus că nu el se ocupă de fapt de înregistrarea cîinilor, ci să vin a doua zi ha ha. Am venit şi a doua, şi a treia, de abia în a patra agentul responsabil cu evidenţa cîinilor catalogaţi drept periculoşi era la serviciu, şi am putut în numai 5 minute să dau o declaraţie cum că am luat la cunoştinţă ordonanţa de urgenţă şi că mă oblig să o respect etc.

A trebuit să fac naveta timp de patru zile la secţie pentru o amărâtă de semnătură, pe care am fost obligat să o dau din cauza unor idioţi care nu au ştiut cum să-şi educe cîinii de au ajuns să atace oameni pe stradă, sau pentru că i-au dresat pentru lupte. Trebuie pedepsiţi acei stăpâni iresponsabili, nu cîinii dintr-o anumită rasă!

E în cartier un puşti, nu cred să aibă mai mult de 16 ani, care are un pui de Pitbull, iese cu el, se dă mare, îl întărâtă pe prieteni. De asemenea am întâlnit o femeie care era trasă de un PitBull în vârstă de 6 luni, ea credea însă că e AmStaff, îl cumpărase din târg pentru fiică-sa de 15 ani de ziua ei, desigur fără pedigree. Şi pot continua cu astfel de exemple de cîini care nu vor fi niciodata înregistraţi la poliţie, dar din cauză că sunt crescuţi prost, se ajunge la ordonanţe şi prostii d'astea. Tuturor complexaţilor care îşi iau cîini periculoşi doar ca să compenseze cine ştie ce lipsuri din personalitatea şi fizicul lor, tuturor organizatorilor de lupte de cîini, tuturor stăpânilor care îşi lovesc cîinii, tuturor ziariştilor care au amplificat proasta reputaţiei a raselor de tip Bull, vă spun: hai sictir!

P.S.: Adevărul despre pitbulli: www.pbrc.net ,www.thetruthaboutpitbulls.com, www.happypitbull.com