Viitor campion

Fiul lui (R Ch.) Logwood de Caligula si

Excelent 2

Fix la vîrsta de 11 luni, Mensi (a.k.a. Flober's Irresistible Girl) a făcut pe 18 iulie prima ei deplasare la un concurs de frumuseţe. A îndurat cuminte cîteva ore bune în cuşca fixată în spatele Daciei papuc, pe care am condus-o cu măiestrie alături de copilotul meu de încredere, Cristina, pe traseul: Bucureşti - Luica - Mânăstirea - Ostrov - Adamclisi - Constanta, şi înapoi prin Slobozia - Lehliu Gară.

Pentru cei care nu cunosc drumurile naţionale, ei bine, am traversat Dunărea cu bacul, şi de la acest mijloc de transport învechit pînă la monumentul Tropaeum Traiani, totul chiar a părut o întoarcere în timp. După ce că n-am găsit rovinetă decît tocmai în satul Băneasa, judeţul Constanţa, DN3-ul pentru care am plătit era din altă epocă. Cînd nu era pietruit, era plin de gropi, de nu puteam îndrăzni să calc acceleraţia, fiind mai degrabă preocupat cu slalomul chiar şi pe contrasens. Am întîrziat cel puţin o oră din cauza asta, dar şi pentru că la o bifurcaţie, m-am uitat în grabă la indicatoarele care îmi arătau corect drumul spre Constanţa, şi am luat-o desigur imediat pe drumul asfaltat, aşteptîndu-mă ca ăla să fie drum naţional, nu pietruitul cu gropi care se întindea în partea opusă. Am mers ceva până ne-am dat seama că am luat-o greşit. Primarul satului respectiv folosise prea bine fondurile, asfaltînd intrarea în sat pe o lungime de câţiva kilometri, sigur de şosea aveau nevoie sătenii!. Ne-am oprit distraţi să admirăm peisajul. În rest, satele din zonă par foarte sărace, chiar dezolante aş putea spune.

Cred că dacă olandezii de exemplu ar avea sudul Dobrogei, ar face din el un punct turistic foarte profitabil. Dar ce vorbesc eu de olandezi? Că tot facem pe noi pentru Cadrilater că e la bulgari. Păi, bulgarii au 7 plaje la standarde europene, iar România doar una.

În fine, am ajuns în Constanţa, ne-am cazat la casuţă într-un camping din zonă. Nu are rost să povestesc despre oraş, despre toate fiţele României adunate într-un singur loc în plin sezon estival. Singurul lucru care mi-a plăcut în Constanţa a fost shaorma, ieftină, bună, multă :D

De asemenea, ne-am întâlnit cu Mistreţu, şi pentru toţi care nu l-au mai văzut de mult timp, ca noi, trebuie spus că omul acum e panchist adevărat: are tatuaj, bea şi chiar şi fumează. Mai ciudat e că are şi serviciu LOL

Trei zile am petrecut la mare. Dar doar maxim 3 ore pe plajă şi la scăldat. M-am bronzat ca un tractorist, pe faţă, pe gât şi pe braţe. În rest, tot timpul l-am petrecut la show-ul canin alături de alţi stăpâni sau crescători de amstaff, sau am dormit. Desigur la concurs şi-au făcut apariţia şi vreo câţiva malaci burtoşi, plini de lanţuri, brăţări, alea alea, care doreau monte cu pitbullii lor şi nu mai ştiu ce. Toată lumea prezentă le-a dat cu flit.

Fata noastră a luat cel mai înalt calificativ, adică excelent, în amîndouă zilele de concurs, şi la CAC şi la CACIB. Deşi s-a clasat pe locul doi, suntem foarte mulţumiţi pentru prima ei ieşire în public, după atâtea probleme de sănătate cu care s-a confruntat. Suntem mândri de ea şi de noi înşine că am crescut-o în cele mai bune condiţii. Să ai un câine de show, nu înseamnă doar să-l hrăneşti, ci în primul rând cu ce îl hrăneşti de la mâncarea propriu-zisă pînă la vitamine, vaccinuri etc., ce dresaj îi faci, să-l scoţi la mişcare (asta nu înseamnă doar să-l tîrăşti pînă-n faţa blocului ca să-şi facă nevoile) ş.a.m.d. Acest lucru îl subliniez pentru cei care mai degrabă ar trebui să-şi cumpere un acvariu cu peşti decît un cîine de care nu pot să aiba grijă.

Luni ne-am întors în Bucureşti. Vor urma şi alte concursuri. Şi de acum încolo, mai multe calificative pozitive, mai multe premii, pentru ca vorbim de mai mulţi câini. Bun venit, Ultras (a.k.a. Spotika Sopra Tutti Siamo Noi)!

Decît fiţe la terasă, mai bine-mi fac de cap acasă

Cică ne plânge lumea de dor, nu mai pot vechii noştri tovarăşi de masă să-şi bea minţile fără noi, cică ne duc panchiştii grija că am devenit nişte pensionari, că nu mai ieşim să participăm la bîrfele lor despre scenă, că nu mai ne afişăm cu noile tricouri, cu noii bocanci, cu noile figuri etc. Da, zvonurile sunt adevărate, nu ne mai pasă!

Am fost deunăzi la ţară, am chefuit cu rudele. Bere, mici, alea alea. O să mai mergem. Cît de curînd şi cît mai des. Iar cu panchiştii cât mai rar. Săptămâna viitoare mergem pe litoral. Nu cu gaşca, nu cu cortu, nu cu naşu, nu la plesneală, ci ca oamenii civilizaţi, cu maşina proprie, cu cazare, cu masă etc. Şi or să fie şi de data asta şi mici, şi bere, şi alea alea. Că tovarăşi de masă găseşti oriunde.
Chiar şi azi, chiar şi pe balcon, acasă, e mai bine decât pe terasele din centrul Bucureştiului. Mici avem, bere avem, şi nici măcar 1000 de panchişti nu vor face cât "alea, alea".