Cîinii periculoşi

Când guvernul emite o ordonanţă de urgenţă, se înţelege că problema la care se referă actul respectiv e gravă, iar acest demers trebuie să o soluţioneze imediat, fără a mai pierde timp cu vreun proiect de lege. De asemenea, se aşteaptă ca autorităţile teritoriale să cunoască foarte bine subiectul ordonanţei, deoarece tocmai ordonanţa în discuţie ar rezulta din rapoartele negative înaintate de acestea, în nevoie urgentă de o bază legală pentru a interveni în stoparea infracţiunilor specificate în ordonanţă. Dacă în cutare jurisdicţie nu au fost înregistrate cazuri care să fi mărit lista fărădelegilor ce ar fi provocat emiterea ordonanţei respective, agenţii locali ar trebui să fie bine instruiţi în prealabil pentru a fi în stare să aplice legea cum trebuie.

Ei bine, la cât tam-tam s-a făcut în ultimii ani despre cîinii cică periculoşi, în speţă pitbullii, de apăreau prin ziare fel şi fel de ştiri despre copii desfiguraţi sau stăpâni sfîrtecaţi de propriul cîine, oricine se aşteaptă ca fiecare secţie de poliţie din România să aibă măcar un amărât de agent acolo care, doamne fereşte, nu sa aibă cine ştie ce cunoştinţe spre rasele de cîini vizate în ordonanţa privind cîinii periculoşi şi agresivi (că doar ce ţară suntem noi să facem un întreg departament pentru animale, doar n-am înnebunit?!), ci să poată face mărunta treabă a unui simplu funcţionar, adică să scrie şi să ştampileze, luînd în evidenţă cîinii din jurisdicţie. Nu, dom'le, mie mi-a luat patru zile la rând de plimbare la secţia nr. 22 din Bucureşti doar ca să-mi înregistrez amstaff-ul, pentru că mă tot trimiteau de la un gabor la altul, neştiind ei înşişi care dintre ei sunt responsabili cu evidenţa cîinilor periculoşi.

În prima zi chiar am avut iluzia că o să termin foarte repede cu toată hîrţogăria, după ce timp de vreo 5 minute de aştepare în faţa ghişeului de informaţii situat la intrarea în secţie, privind cum agentul de serviciu dă telefoane peste telefoane, încercând să-l găsească pe colegul lui responsabil cu evidenţa cîinilor periculoşi, am fost poftit dincolo de uşa de siguranţă. Mă gândeam că de acolo voi fi imediat îndrumat către biroul specializat, dar a trebuit să mai aştept iar vreo 10 minute după o domnişoară agent care urca şi cobora scările căutându-şi cu disperare colegul care avea să mă ia în primire. Da, păi chiar am fost luat în primire de parcă eram ultimul băiat de cartier organizator de lupte de cîini în gangurile blocurilor, nu un stăpîn responsabil venit şi el să-şi declare cîinele la poliţie după cum prevede legea. Grasul care a sosit în cele din urma, şi-a luat rolul de om al legii foarte în serios, şi restul a decurs mai degrabă ca un interogatoriu, în care am putut fi martor al vicleniei şi vigilenţei organului de ordine din România.

Astfel, prima întrebare a domnului poliţist s-a referit la rasa de cîine pe care o deţin. Când i-am răspuns "AmStaff", şi-a verificat lista cîinilor dintr-un dosar ce conţinea mai multe foi scrise de mână (printre care şi ordonanţa respectivă, asta apropo nu de slaba dotarea tehnică a secţiilor de poliţie, ci a seriozităţii cu care se trata acest caz, fiindu-mi milă de săracu agent care şi-a dat silinţa să copieze cu pixul întreaga ordonanţă) şi mi-a răspuns aproape enervat că "acest cîine nu e trecut ca periculos!". Mi-am dat seama pe loc că am făcut o greşeală enormă prescurtând numele rasei, crezând că am în faţă un cunoscător în domeniu, din moment ce se ocupă cu astfel de cazuri, şi m-am grăbit să-l lămuresc că nu l-am deranjat degeaba: "vreau să spun American Staffordhire Terrier", "uitaţi aici la alineatul 2", arătându-i eu însumi cu degetul rîndurile din dosar unde era trecută rasa, după ce nici de data asta n-o găsea.

Din vorbă în vorbă ba despre vîrsta cîinelui, ba despre pedigree, ori dacă l-am castrat sau nu (l-am lămurit eu cum e legea, că nu e American Pitbull Terrier ca să fie castrat) etc., după ce şi-a tras şapca puţin pe spate, domnul poliţist a intrat în funcţiune cu adevărat. Redau mai jos cu aproximaţie o parte din discuţia avută cu dânsul:

Poliţistul: Şi îl duci la lupte?
Eu: Nu, cum să fac aşa ceva?! Sunt împotriva luptelor de cîini. Apoi, e ilegal.
Poliţistul: Nu mai este ilegal, s-a legalizat, nu ştii? Acum se pot organiza fără probleme, deci să le spui prietenilor tăi să nu vă mai feriţi.
Eu: Haha, râdeţi de mine, nu?
Poliţistul: Şi eu am un câine d'ăsta la ţară, vreau să-l duc la lupte, mă ajuţi tu? Pe unde vă strângeţi?

M-a felicitat apoi că nu particip la lupte de cîini şi şi-a cerut scuze că a vrut doar să mă încerce. Desigur, eu dacă organizam astfel de lupte, mă duceam ca prostu să-mi înscriu cîinele la Asociaţia Chinologică, apoi la poliţie, unde aş fi recunoscut tot, nu!? M-a ţinut mai departe cu fel şi fel de mituri de genul "cine bate dintr-un bullterrier şi un rottweiller", "dar dintre un bulldog şi un doberman" şi chestii de genul ăsta, enumerând diferite rase după ce trăgea un ochii pe ordonanţa de pe birou. Parcă tot nu era convins că nu am nimic de-a face cu luptele de cîini, el mă tot încerca, trebuia eu să cunosc detalii d'astea incriminatorii, altfel nu se putea.

Dar nimic din toate acestea nu se compară cu faptul că după vreun sfert de oră mi-a spus că nu el se ocupă de fapt de înregistrarea cîinilor, ci să vin a doua zi ha ha. Am venit şi a doua, şi a treia, de abia în a patra agentul responsabil cu evidenţa cîinilor catalogaţi drept periculoşi era la serviciu, şi am putut în numai 5 minute să dau o declaraţie cum că am luat la cunoştinţă ordonanţa de urgenţă şi că mă oblig să o respect etc.

A trebuit să fac naveta timp de patru zile la secţie pentru o amărâtă de semnătură, pe care am fost obligat să o dau din cauza unor idioţi care nu au ştiut cum să-şi educe cîinii de au ajuns să atace oameni pe stradă, sau pentru că i-au dresat pentru lupte. Trebuie pedepsiţi acei stăpâni iresponsabili, nu cîinii dintr-o anumită rasă!

E în cartier un puşti, nu cred să aibă mai mult de 16 ani, care are un pui de Pitbull, iese cu el, se dă mare, îl întărâtă pe prieteni. De asemenea am întâlnit o femeie care era trasă de un PitBull în vârstă de 6 luni, ea credea însă că e AmStaff, îl cumpărase din târg pentru fiică-sa de 15 ani de ziua ei, desigur fără pedigree. Şi pot continua cu astfel de exemple de cîini care nu vor fi niciodata înregistraţi la poliţie, dar din cauză că sunt crescuţi prost, se ajunge la ordonanţe şi prostii d'astea. Tuturor complexaţilor care îşi iau cîini periculoşi doar ca să compenseze cine ştie ce lipsuri din personalitatea şi fizicul lor, tuturor organizatorilor de lupte de cîini, tuturor stăpânilor care îşi lovesc cîinii, tuturor ziariştilor care au amplificat proasta reputaţiei a raselor de tip Bull, vă spun: hai sictir!

P.S.: Adevărul despre pitbulli: www.pbrc.net ,www.thetruthaboutpitbulls.com, www.happypitbull.com