joi, 21 august 2008

O, nu! Iarasi pitbullii! Cică...

Ce bestii! Nu, nu câinii, ci ăia de la protv! Şi toate mass-media de azi, care în loc de câteva zgârieturi, ne mint că au fost ditamai muşcăturile! Că dacă e pit, e agresiv! Ce imagini de groază, cum stă nemişcată fiara legată de coşu de gunoi, cum merge în lesă etc. !!?? Să fim serioşi! Ăla-i câine agresiv? Păi, vorba aia, dacă e pit, trebuie să fie!!!
De ce nu continuă protv-ul să urmărească câinele şi în adăpostul serviciului de ecarisaj, să vedem ce se va întâmpla cu el? Păi cui îi pasă?! E vreo "breaking news" că mulţi cîini sunt ucişi? Mai ales că e vorba de un pit, adică un ucigaş la rândul lui. LOL Las' că sigur mâine va mai declara alde Jiji ceva extraordinar şi uităm cu toţii că nu ştiu ce babă a fost zgâriată de un căţel pe plajă cu o zi înainte!

duminică, 17 august 2008

Ghicitoare

Am dat peste versurile unei noi piese ce se vrea hitul punk românesc al anului 2008. Am fost surprins să aflu cărei formaţii de fapt aparţin textele. Albumul lor încă nu e lansat, deci asta e o informaţie din culise. De curiozitate, lăsaţi comentarii cărei trupe credeţi că se potrivesc rimele de mai jos. Cui ghiceşte, şi e din Bucureşti, îi fac cinste!


Falit (portret de panchist de vară)

când ne suim pe biciclete,
salvăm viaţa acestei planete
nu ardem benzină, nu poluăm
ne ţinem de ghidoane şi pedalăm


Refren:

20 de milioane
atâta cost-o bicla, doamne
sunt punkist, n-am bani să-mi iau
banii care-i am, îi beau

bani pe bilete de tramvai nu dau
de la controlori bătaie poate îmi iau
mai ieftin decât toate e mersu pe jos
nici el nu poluează, e chiar sănătos

mărunt de la mama şi tata cerşesc
din alocaţie mereu am să trăiesc
în faţă la club dau pe gât spirtoase
apoi vin naziştii şi îmi dau la oase

a venit toamna, vacanţa s-a dus
pe tăiat creasta repede m-am pus
nu mai intru-n bac, faza e nasoală
panchist de mă vede vreun prof de la şcoală

joi, 7 august 2008

Un articol pe care, ca un recent adevărat, trebuia să-l fi intitulat "toţi care nu ştiu de Morrissey sunt nişte falşi".

Sunt un fals! Habar n-aveam de The Smiths până azi. Întâmplător am dat peste un clip Morrissey pe VH1 şi de atunci îl ascult ca şi cum aş fi un ditamai vechi fan. Nu mă satur de piesele lui, ascult în continuu, de parcă aş încerca să recuperez toţi anii în care nu am ştiut de muzica lui, doar să-mi spăl ruşinea. Degeaba aş încerca să mă dau rotund să zic că de fapt ştiu melodiile de undeva, să mă scot cumva, căci prima piesă pe care am fredonat-o la prima ascultare, o preluaseră acum câţiva ani lesbienele de la TATU, de acolo o ştiam şi eu. Ce-a mai râs Cristina de mine :( Deci, m-am făcut de căcat.
Dacă nu vreţi şi voi să fiţi nişte căcăcioşi, ascultaţi urgent Morrissey. Asta dacă nu vreţi să fiţi mai prejos de toţi traseiştii care navighează netu şi care frecventează şcoala wikipedia.
Comentariile de genul "bă, fraiere, ascult Morrissey de nu ştiu când" vor fi şterse. Accept doar mulţumiri de genul "îţi voi fi mereu îndatorat pentru că m-ai îndrumat către o aşa muzică genială".

luni, 4 august 2008

Câinele şi pisica

Sunaţi urgent la 112, un câine a mâncat o pisică! Unde aţi mai văzut voi un câine să săvîrşească un aşa act de cruzime?! Chemaţi, domle, poliţia, n-auziţi că am dat cu pietre în câine, dar în loc să fugă sau să stea să-l bat, animalul a ripostat? Auzi, cică ăsta nu e câine, e pitbull! Băi, sigur e pitbull, uite, m-a muşcat de mână, ăstora nu li se încleştează fălcile!? Ce bine că am scăpat aşa uşor! Chemaţi protv-ul, că ăsta e d'ăla agresiv, de lupte, uite cum se uită de după gard, sigur plănuieşte vreun atac malefic să ne omoare pe toţi! Nu vă apropiaţi, că praf vă face! Împuşcaţi-l că altfel, vă riscaţi viaţa! Păi n-auziţi că e pitbull? A terorizat întreg sectorul 5! Sunaţi domle mai repede la 112, că acum sare gardu şi vine peste noi!!

duminică, 3 august 2008

Vin urşii!!!

Nu-ţi mai vine să te amuzi de urşii aceia drăgălaşi de pe Valea Prahovei, care cerşesc mâncare la marginea drumului. Unul dintre ei a ucis un om! L-a găsit pe o bancă, beat, deci fără apărare.
Cică odată ce a prins gustul sângelui, ursul atacă din nou, spun vânătorii. Aşa că au aşteptat animalul să se reîntoarcă la locul faptei şi l-au împuşcat, ca nu cumva să-i mai mai cadă victimă alt tânăr cu alcoolemie de peste 2 la mie. Aleile de sub Tâmpa sunt din nou sigure.
Numai că n-au găsit nici o urmă de ţesut uman în stomacul animalului. Poate că nu ăsta a fost cel care l-a atacat pe alcoolic. Păi să-i omoare pe toţi acum, ce să mai aşteptăm alte defrişări care pot să mai dureze? Omul trebuie să poată bea liniştit. Dacă vin urşii şi ne atacă bodegile?
Să-l chemăm pe Ţiriac, părerea mea!